Arhive etichetă: Detox 5

2015 – Fir retrospectiv

Trecerea unui an, după vârsta adolescenței, trage după sine o evaluare atentă a progresului. Așteptarea mea după 30 de ani pare să fie una mai substanțială de la un calup de 1 an.

Nu îmi doresc neapărat mult, îmi doresc însă consistent, continuu și convergent. Prefer să percep ritmul de dezvoltare ca fiind unul adaptat propriilor trăiri și resurse.

Din punct de vedere al consultațiilor nutriționale, anul acesta am decis asupra unui număr de 400 de întâlniri de terapie nutrițională, dintre care peste 150 au fost pacienți noi.

În iulie 2015, am comunicat retragerea mea din terapia nutrițională în cancer, printr-un articol publicat pe acest site (aici), în care am menționat orientarea mea în nutriția pe creier (neuro-nutriție). Astfel, în ultimele luni, am avut cazuri de migrene cronice, de sindrom depresiv-anxios, de insomnii, de Alzheimer, de lipsa de concentrare și focus, de deficit de atenție. Am mai luat pacienți care au fost tratați de cancer și apelau la sprijin nutrițional de susținere a organismului post-chimioterapie. Alte patologii frecvent întalnite anul acesta: endometrioză, infertilitate, cancer de col uterin, cancer de plămân, ciroză hepatică, diabet zaharat, sindrom de malabsorbție, sindrom metabolic, infarct miocardic, boli tiroidiene (Hashimoto, noduli tiroidieni, hipotiroidism), afecțiuni gastro-intestinale (infecție cu Helicobacter pilory, sindrom de colon iritabil, constipație, sindrom diareic, balonare, gastrită, aciditate, reflux gastro-esofagian etc) și altele.

294_image_5

Irigarea de colon se desfășoară în Cluj-Napoca sub coordonarea mea, din luna octombrie 2011. Din 2014 terapia de irigare de colon este realizată de către asistenta Mihaela Păun. Anul acesta au fost un număr de 200 de irigări.

 

Detox 5 – programul educativ de detoxificare cu sucuri, livrat la domiciliu, în Cluj-Napoca, a avut 250 de beneficiari, pe parcursul anului 2015. Mai multe detalii ale programului coordonat de mine și Valentina puteți citi pe site: aici.

Sufletrit – programul gratuit lunar de nutriție cu publicul a avut 11 ediții pe parcursul acestui an. Cei cc 20 de participanți/ediție au contribuit semnificativ la existența acestui program de 1 an și jumătate.

3 zile și nopți pentru o viață sănătoasă – ediția a treia. Tabăra de nutriție a avut loc în luna septembrie în locația care ne-a găzduit și anul trecut,  pe parcursul celor 2 ediții din luna iulie 2014, la Moșia Cai de Vis, județul Botoșani. 5 participanți, 5 membri ai echipei, 3 nopți și multe aventuri și activități nutriționale. Putem spune că acest program oferă schimbarea cea mai profundă în stilul de viață al participanților. Iată ce ne-a spus în luna decembrie 2015, dna F., un beneficiar drag al ediției din acest an: ” Bună seara, Ancuța, ce mai faceți voi? Tot așa de mult munciți? Îmi este tare dor să vă revăd, dar mult nu mai este. Să știți că nu este zi să nu vă pomenesc și să-i multumesc lui Dumnezeu că v-am întâlnit. Toate cele bune vă doresc!”

Conferințe, ateliere, workshopuri – peste 50 de evenimente organizate de noi (alături de Valentina), în ultimele 18 luni. Anul acesta am reușit să realizăm primele ediții ale unor conferințe pe care le dorim a fi anuale, astfel:

  • Echilibrul alcalin, din 15 mai 2015, a fost prima conferința din proiectul 7 Echilibre. Invitat: dl Mugur Pop.
  • Conferința Detox 5, din 5 noiembrie 2015, adresată participanților programului Detox 5, celebrând aniversarea de 1 an a conceptului Detox 5. Invitați: Prof.Dr.Daniela Popa, cercetător Dan Vodnar, psiholog Corina Bratu, Adriana Ursoiu (Demmers Teahouse), Felicia Tulai (LunaSolai), Alexandra Crișan (Atelier Floristic Aleksandra).

Am realizat workshopuri sau ”înserări nutriționale” la firme: Elmafarm, Betfair, MSG Systems, Octofun Academy, Budoir Studio.

”Un om printre oameni” este un concept prin care alături de Valentina mergem în mediul de lucru al Om-ului pe care dorim ulterior să vi-l prezentăm printr-un interviu sau articol dedicat lui. Astfel, pe parcusul anului ne-am hrănit sufletul ore în șir vizitând și ascultând din viețile acestor oameni prețioși: Dana Buf (articol), Dan Vodnar (interviu), Mugur Pop (interviu).

Un proiect al ultimului trimestru din 2015 a fost colaborarea cu Grădinița Montessori – analiza nutrițională a meniului, completări, întâlnire cu bucătarul și discuții cu parinții.

A doua jumătate a anului 2015 a adus un nou obiect de activitate și interes – dezvoltarea și prepararea de suplimente alimentare. Alături de co-fondatorul firmei Overt Health parcurgem etapa de notificare a produsului Brain Proficiency, supliment care va oferi un aport de nutrienți indispensabili perioadelor de consum fizic, intelectual și/sau emoțional.

Cele 24 de articole scrise pe acest site în 2015 au avut ca scop relatarea evenimentelor și a trăirilor din acest an. Vă mulțumesc pentru lecturarea acestor rânduri.

Anul acesta am participat la conferințe susținute de Acad.Ovidiu Bojor, de Patrick Holford, iar ediția a V-a a Conferinței Naționale ”Nutriția-Medicina Viitorului” a adus la un loc nutriționiști muncitori și pasionați.

Din punct de vedere personal, am ales pentru anul 2015 cuvântul familie. Au fost experiențe care au adus sensul acestui cuvânt la un alt nivel de percepție. Extirparea celor 2 tumori pe creier ale vărului meu de către Prof.Dr. Florian și recuperarea completă cu integrarea în mediul profesional au fost pentru mine o nouă dovadă a faptului că familia are un procent semnificativ în vindecare.

Decesul bunicului meu a fost cea mai grea lecție de acceptare. Am lucrat 4 ani cu subiectul morții, a durerii și a miracolului. Am trăit de la vârstă fragedă cu înspăimântarea ca astăzi poate fi ultima clipă alături de mama mea. Și totuși nu suntem niciodată pregătiți pentru o despărțire. Mi-e dor de el zilnic.

La sfârșit de 2015, alături de Valentina, am creionat anul 2016. Am pregătit concepte noi și ne-am asumat continuarea celor vechi (Detox 5 updatat, Sufletrit, 3 zile și nopți pentru o viață sănătoasă, Conferința Detox 5, conferința 7 echilibre).

Vă mulțumesc pentru întregul an dorindu-vă sănătate și entuziasm în viețile voastre. Fie ca acest sfârșit de an să vă găsească nu singuri, ci alături de cei pe care cu adevărat îi iubiți.

Cu o profundă recunoștință,

Anca Ignat

 

 

Conferința anuală Detox 5 (impresii)

Aniversarea primului an al programului Detox 5 a fost sărbătorită prin conferința Detox 5, din 5 noiembrie 2015, între orele 18.00-21.00, la sala International Ballroom, Cluj-Napoca.

Programul Detox 5 a fost lansat în octombrie 2014, iar de atunci se desfășoară săptămânal. Pe parcursul anului, am avut bucuria unui număr de peste 250 participanți, cu vârste cuprinse între 21-66 de ani, din care 70% femei.

Alături de Valentina, am luat decizia să celebrăm alături de cei care ne apreciază programul, alături de cei care ne oferă încredere și datorită cărora s-a înregistrat această continuitate, astfel am organizat conferința Detox 5.

Și-am dat startul evenimentului dupa ora 18.00 cu salutul nostru permanent: ”Bine v-am găsit, dragi iubitori ai unui stil de viață sănătos!”

Am anunțat updatarea programului Detox 5. Iată ce este nou: probiotice produse de dl Dan Vodnar, 2 tipuri de ceaiuri alese de Adriana Ursoiu, de la brandul Demmers Teehaus, uleiul de in cu presare la rece produs de Luna Solai, broșura programului Detox 5 și site-ul programului (www.detoxsinutritie.ro).

Update detox5

Apoi am dat cuvântul invitaților noștri care ne-au onorat prin aportul de informații și prin atmosfera creată.

Am aflat despre universul probiotic de la primul nostru speaker, dl cercetătorul Dan Vodnar, care ne-a oferit spre degustare un produs cu probiotice.

”Ce pot ascunde unele alimente?” ne-a dezvăluit din domeniul toxicologiei doamna Prof.Dr. Daniela Popa.

DSC_2200Am ascultat informații despre cele 2 tipuri de ceaiuri introduse în programul Detox 5, iar apoi le-am degustat aroma și parfumul. Adriana Ursoiu ne-a consiliat alegerea și am stabilit colaborarea pe termen lung cu brandul pe care ea îl reprezintă Demmers Teehaus.

A urmat o informare cu degustare despre uleiul de in cu presare la rece produs de Luna Solai. Am avut-o alături pe reprezentatul familiei Tulai, Felicia Tulai.

Ulterior am pășit în domeniul psihologiei, alături de psiholog Corina Bratu, discutând despre conștientizarea și motivarea din perioada de detoxificare.

DSC_2322Am încheiat prin premierea a 3 participanți la programul Detox 5, astfel:

  • premiul pentru bucuria cu care a împărtășit despre programul Detox 5 a revenit Iuliei (premiul constă în partea solidă a programului Detox 5, adică mixurile de fibre, de superalimente specifice celor 3 mese principale, cele 2 tipuri de ceaiuri)
  • premiul pentru implicarea activă în schimbarea unui stil de viață sănătos a celor din jurul ei l-am oferit Laviniei (premiul constă într-o ședință de colonhidroterapie)
  • premiul pentru echilibrarea perioadelor de consum creativ și post cu sucuri a fost dăruit Danei ( premiul constă în livrarea timp de 5 zile a 2 litri de suc pe zi, adică partea lichidă a programului Detox 5)

Atmosfera a fost conturată prin aranjamentele realizate de către Alexandra Crișan. Mult apreciat, Atelierul Floristic Aleksandra, a transformat conferința într-o expoziție de decorațiuni interioare.

Partenerii noștri au fost din nou alături de noi:

Vă mulțumim fiecăruia în parte pentru timpul și bucuria oferite nouă. Este minunat să ai cu cine împărtăși reușita.

Cu recunoștință,

Anca Ignat

 

 

 

Detox 5 – experiență personală 4/5

Ziua a 4-a

Relatarea zilei 1 o puteți citi aici, ziua a 2-a aici și ziua a 3-a aici.

Efectele remarcabile după aceste 4 zile sunt:

  • reducerea semnificativă a statutului inflamator din organism, însoțită de reducerea în dimensiune a unor granuloame.
  • menținerea constantă a stării de concentrare, pe parcursul zilei
  • un somn odihnitor obținut de la un număr mai mic de ore (de la 7-8 ore la 5-6 ore)
  • un grad ridicat de elasticitate și mobilitate în timpul exercițiilor de yoga
  • absența spasmelor musculare, a amețelilor sau a acidității gastrice
  • o stare de relaxare profundă (celulară)
  • o mai mare capacitate și disponibilitate de a dărui și de a munci cu implicare
  • o paletă mai variată de emoții puțin uzate până acum (dacă în prima zi am avut sentimente de îndrăgostire și profundă emoție față de flori, astăzi am avut aceleași stări față de copii)

11136093_881941891848655_373495432898140504_o

Între orele 14.00-16.00 am rămas la birou. Am curățat grădina. Este singura zi în care la acest interval am avut un tonus bun, cu voie bună, cu răbdare în strângerea crenguțelor și frunzelor uscate. Vale se-ntorsese de la piață cu legume și flori alese pentru programul nostru gratuit Sufletrit, care urma să înceapă în mai puțin de 3 ore. Am stat împreună la soare, cu un ceai de dafin, timp de zeci de minute.

Sucul de astăzi a fost portocaliu, culoare dată de morcov și de cartoful dulce. Puterea lui a fost solară, penetrantă, dar și revigorantă.

Cât timp am pregătit delicii pentru participanții de la Sufletrit, am jucat rolul de asistentă a Valentinei, care a decis asupra unei prăjituri cu morcov și nucă și a unui aperitiv din brânzică de caju, mărar și codițe de ceapă, servită pe baghete de castravete. A fost un gest intimidant în bucătărie, atunci când Vale degusta cu satisfacție din distinsele bucate. Cred că o pot numi poftă. Vă spun că aștept să mănânc cât mai multe frunze și codițe verzi.

De la ora 18.00 până la ora 22.00 am coordonat, alături de Valentina, programul Sufletrit, unde, printre întrebări, răspunsuri și confesiuni, am descris detaliat un meniu de Paști.

Am avut câteva lapsusuri în timpul discuțiilor, mai ales dupa ora 20.00, când fiorul rece se instalase neinvitat și în această seară. Visam la o baie caldă.

Unul dintre participanți și-a împărtășit experiența din timpul chimioterapiei și a parcursului lui medical. În acest moment, realizasem că deși emoționalul este mai dinamizat în aceste zile, asta nu înseamnă că plâng mai ușor sau compătimesc mai grav. Am observat că se dezvoltă emoțiile pozitive: de bucurie, de recunoștință, de stare de bine, de iubire. Postul cu sucuri activează substanțe din corp precum: dopamină, acetil-colina, serotonina.

Ce medicamente cunoașteți voi care ridică nivelul tuturor acestor neurotransmițători în 4 zile la o intensitate resimțită prin comportamentul pacientului?

Anca Ignat

 

Detox 5 – experiență personală 3/5

Ziua a 3-a

Relatarea zilei 1 o puteți citi aici, iar ziua a 2-a aici.

Efectele fizice sunt tot mai evidente:

  • slăbire, cc 1.5 kg
  • matifierea și elasticitatea pielii, de pe întregul corp
  • tonifiere
  • nu am senzația de foame, nici de pofte

Consider că hrana solidă este o necesitate pentru corpul fizic. Reziduul produs de alimentația solidă dă o greutate corpului fizic, ne trage în jos, spre pământ.

Comparativ cu alimentația solidă, alimentația lichidă nu formează reziduu (nu într-o cantitate semnificativă), simțindu-ne plutitori, pe parcursul zilelor de post cu sucuri.

Am îndrăznit astăzi să merg să cumpăr daruri pentru Paști. Nu am reușit să bifez lista, am obosit ușor, iar aglomerația și agitația au fost mai acut percepute decât în mod normal.

Sucul zilei se trage din puterea focului, a cuptorului, care produce dulcele uman. Culoarea lui, roșu-amarant, mi-a armonizat nevoile. Pe cei 2 litri i-am terminat devreme, in jurul orei 17, iar ulterior am consumat ceaiuri cu arome persistente.

Când faci o schimbare din orgoliu, o faci nerespectând capacitățile corpului (mental, emoțional), dimpotrivă le agresezi, le încalci, dacă e necesar în atingerea țintei.

Când faci o schimbare din intuiție, urmezi capacitățile și nevoile fiziologice, ca într-o curgere firească.

3354657876_5e754f2a7d

Nu-mi este ușor, dar îmi este bine.

Diferența dintre ușor și bine este asemănătoare diferenței dintre plăcere și virtute. Iar aici Seneca spune minunat:

”Binele suprem este sufletul care disprețuiește ce este întâmplător (plăcere) și își găsește bucuria în virtute. […] Și cei care au susținut că binele suprem este situat în pântece își dau seama în ce loc rușinos l-au plasat. […] La ce bun să pui alături lucruri neasemănătoare, ba chiar opuse? Virtutea este ceva înalt, măreț și regesc, care nu cunoaște înfrângere și nici osteneală. Plăcerea în schimb este ceva degradant, servil, slab și trecător, al cărui sediu și domiciliu îl reprezintă bordelurile și cârciumile. Peste virtute vei da în templu, în for…Binele suprem este fără moarte, nu cunoaște capăt, nici sațietate și nici căință; căci judecata cea dreaptă nicicând nu se schimbă, nu își poartă ură sieși și nu aduce schimbări într-o viață care este foarte bună. Însă plăcerea, atunci când aduce mai multă desfătare, se stinge; nu dispune de spațiu, astfel ajunge iute la împlinire și urmează degustul, iar după primul elan lâncezește. Plăcerea tinde către punctul în care încetează și, de când începe, ea are reprezentarea sfârșitului”. (Seneca, Alt timp nu am)

Despre programul Detox 5: https://detoxsinutritie.ro/

Anca Ignat