Arhive lunare: februarie 2020

Nutriție pentru toți

Programul ”Nutriție pentru toți” este un program adresat tuturor, realizat gratuit, care se desfășoară pe parcursul a 90 de minute, într-un format interactiv, în domeniul Nutriției și Dieteticii.

Scopul programului gratuit ”Nutriție pentru toți” este de:

  • a răspunde la întrebările participanților, întrebări ivite din preocuparea sau nesiguranța în domeniul Nutriției și Dieteticii și
  • de a crea o platformă optimă dialogului despre experiențe din aceste arii.

(!) Programul nu își propune o programă prestabilită, ci vă invită pe dumneavoastră, prin întrebările adresate, să formăm, întâlnire după întâlnire, subiecte variate din domeniu nutrițional.

Date generale despre programul ”Nutriție pentru toți”:

  • Următoarea întâlnire: … Pentru a vă informa cu privire la următoarele întâlniri, urmăriți pagina noastră: https://www.ancaignat.ro/nutritie-pentru-toti
  • Prima întâlnire a avut loc în data de 27 Februarie 2020, ora 18.00, într-o locație centrală, Turnul Croitorilor, Strada Baba Novac 2, etaj 2, Cluj-Napoca. Pentru a vă informa cu privire la următoarele întâlniri, urmăriți pagina noastră: https://www.ancaignat.ro/nutritie-pentru-toti
  • Frecvența întâlnirilor: 1/lună, în general ultima joi a lunii.
  • Durata programului: 90 minute.
  • Coordonator program: nutriționist-dietetician Anca Ignat-Sâncrăian.
  • Intrarea este liberă.
  • Înscrierea se face, în 2 minute, prin completarea formularului: http://shorturl.at/npwZ3
  • Organizator: Cabinetul de Nutriție și Dietetică Anca Ignat-Sâncrăian.
Prima ediție a programului, din 27 Februarie 2020

Orice întrebare și confesiune, din domeniul nutrițional, sunt binevenite. Exemple de întrebări:

  • Fructele îngrașă?
  • De ce mă mențin gras?
  • Ce alimente conțin gluten?
  • Care sunt simptomele unei intoleranțe?
  • De ce am pofte de dulciuri?
  • Care sunt cauzele balonării?

Programul ”Nutriție pentru toți” nu percepe nici taxe de înscriere, nu acceptă nici donații, ne finanţăm prin resursele cabinetului. Nu se afiliază nici unei secte, nici unei formaţiuni religioase sau politice. Nu dorim să ne angajăm în nici o controversă; nu sprijinim şi nici nu contestăm nici o cauză. Scopul nostru primordial este acela de a răspunde onest, din experiență și informații științifice, acolo unde știm, la întrebările beneficiarilor, din domeniul Nutriție-Dietetică și de a forma o platformă armonioasă de discuție. Ne rezervăm dreptul de a elimina participanți cu intenție de perturbare a ordinii sau lispiți de bunul-simț.

Despre Anca Ignat-Sâncrăian

  • Nutriționist-dietetician licențiat,
  • A coordonat un program gratuit lunar cu publicul, Sufletrit, timp de 3 ani, despre care puteți citi detaliat aici: https://www.ancaignat.ro/sufletrit-suflet-si-nutritie.html
  • 9 ani de experiență cu pacienții (peste 4000 de pacienți). Se adresează patologiilor oncologice, neurologie, metabolice, endocrinologice, genetice,
  • > 80 de conferințe și ateliere naționale,
  • A susținut ateliere de nutriție în companii precum: Micro Focus, Betfair, MSG Systems, Elmafarm, UMT Software și altele,
  • > 1500 de pacienți cu rezultate pe optimizare în greutate corporală,
  • A conceput programe nutriționale de lungă durată: Detox 5 BIO, Essential Diet, LymphGreen, Detox-Biogena, Program pentru sănătatea microbiomului, Programul de slăbire 10-10,
  • A conceput un supliment alimentar pentru sănătatea creierului, Brain Proficiency,
  • Fondatoarea companiei Detox si Nutriție și a companiei Overt Health,
  • Printre primii nutriționiști din România cu experiență consecventă în Nutrigenetică și în Terapia Nutrițională a Microbiomului,
  • CV Anca Ignat-Sâncrăian: https://www.ancaignat.ro/ancaignat.

Atelier de neuro-nutriție pentru companii

Atelierul de neuro-nutriție are ca scop crearea unui transfer de informații din domeniul nutrițional, într-o formă interactivă, dintre nutriționist și persoanele companiei dvs, prin intermediul subiectelor alese și a întrebărilor ridicate, în timpul atelierului.

Obiective:
  1. Susținerea celor patru subiecte alese, pe parcursul a 90 de minute.
  2. Informarea corectă și de actualitate a beneficiarilor, prin intermediul
    instrumentelor nutriționale, utilizate în practica cabinetului.
  3. Exemplificarea unor cazuri, pentru a întări afirmațiile făcute.
  4. Adaptarea la grupul de beneficiari, prin întrebări și răspunsuri, din domeniul
    nutrițional.

Structura atelierului de nutriție
Atelierul de nutriție se va desfășura pe parcursul a 90 de minute, cu posibilitatea de a se extinde, la cererea beneficiarilor, maxim 30 minute. Prezentarea va fi liberă și interactivă, având un suport succint în PowerPoint.

Subiectele atelierului sunt:
  1. Suportul nutrițional în performanța intelectuală
  2. Managementul nutrițional al stresului și al oboselii cronice
  3. Nutrienții indispensabili (esențiali)
  4. Umor nutrițional: mituri și convingeri false. Exemple.
    • La propunerea companiei, putem adapta tematica la grupul ales.

COSTUL ATELIERULUI
Vă rugăm să evaluați bugetul companiei dvs și să avem o discuție ulterioară despre costuri. Din experiențele noastre anterioare, estimăm un cost al atelierului de 500 euro, la un număr mediu de 30 de participanți.

Despre Anca Ignat

  • Nutriționist-dietetician licențiat
  • A susținut ateliere de nutriție în companii precum: Micro Focus, Betfair, MSG Systems, Elmafarm, UMT Software și altele.
  • 9 ani de experiență cu pacienții, peste 4000 de pacienți. Se adresează patologiilor oncologice, neurologie, metabolice, endocrinologice, genetice.
  • > 80 de conferințe și ateliere naționale
  • > 300 de pacienți cu rezultate pe optimizare în greutate corporală
  • A coordonat un program gratuit lunar cu publicul timp de 3 ani.
  • A conceput programe nutriționale de lungă durată: Detox 5 BIO, Essential Diet, LymphGreen, Detox-Biogena, Program pentru sănătatea microbiomului, Programul de slăbire 10-10.
  • A conceput un supliment alimentar pentru sănătatea creierului, Brain Proficiency
  • Fondatoarea companiei Detox si Nutriție și a companiei Overt Health
  • Printre primii nutriționiști din România cu experiență consecventă în Nutrigenetică și în terapia nutrițională a microbiomului.
  • CV Anca Ignat-Sâncrăian: https://www.ancaignat.ro/ancaignat

Despre testarea genetică a intoleranței la gluten

Fondatorul testului nutrigenetic Advanced Nutrigenomics, SUA, a concluzionat că determinarea genetică pentru gluten este nu doar inutilă (boală celiacă), ci ar putea să inducă concluzii greșite și nefundamentate științific cu privire la intoleranța la fructani, la sensibilitatea la gluten sau în Sindromul de Instestin Iritabil.

O filă importantă din jurnalul meu de dietetician este scrisă în ziua în care l-am cunoscut pe domnul profesor doctor Mihai Niculescu, în anul 2017. Mă aflăm la Centrul de Dietetică, Nutriție Integrativă și Medicină Complementară Dr.Albu, în București, unde am avut permisiunea să particip la o consultație dietetică în cancer, coordonată de fondatorul centrului, domnul doctor Horațiu Albu. La această consultație, a fost rugat să se pronuțe cu privire la caz și domnul profesor doctor Mihai Niculescu, pe care l-am cunoscut în acel moment, fiind pentru o scurtă perioadă în România, pentru susținerea unor cursuri de nutrigenetică. Am o mare recunoștință pentru acele ore de un profesionalism autentic, conturate în jurul unui pacient, aflat într-o stare avansată și gravă.

În anul 2018, am organizat prima conferință nutrigenetică din Cluj-Napoca, la care invitat a fost domnul profesor doctor Mihai Niculescu.

În Mai 2019, domnul profesor doctor Mihai Niculescu ne onorează invitația pentru a doua conferință nutrigenetică organizată de către cabinetul nostru.

Iar pentru anul 2020, vă promitem continuitate. Mai multe detalii despre a treia conferință alături de domnul profesor, le vom oferi pe parcursul lunii Februarie.

Consilierea nutrigenetică aduce o satisfacție atât nutriționistului, cât și beneficiarului, din perspectiva prevenției precise pe care o face testarea nutrigenetică.

Testul cu care lucrăm, Advanced Nutrigenomics, este realizat într-un laborator din Statele Unite ale Americii care este acreditat CLIA și CAP și este rezultatul unei abordări inovative în acest domeniu, ca urmare a experienței domnului profesor doctor Mihai Niculescu, de mai bine de 15 ani în cercetarea nutrigenetică la nivel academic din SUA.

Raportul nutrigenetic vă oferă următoarele beneficii:
1. Permite o evaluare clară a necesarului de nutrienți
2. Permite nutriționistului să vă recomande o dietă adecvată nevoilor dvs specifice
3. Permite o evaluare a riscului de boli cu substrat genetic (steatoză hepatic, diabet zaharat, boli cardio-vasculare, și altele.
Detalii despre cele două variante ale testului pe care le sugerăm:
1. Pentru adult: https://www.ancaignat.ro/test_nutrigenetic.html
2. Pentru sarcină și lactație, fiind singurul test nutrigenetic din lume cu abordarea acestui segment: https://www.ancaignat.ro/testul-nutrigenetic-femeia-insarci…

Atât unii studenții de la Nutriție-Dietetică (cu care am avut bucuria să discut, într-un cadru organizat de către UMF Cluj-Napoca, cât și unii clienți, m-au întrebat de ce testul Advanced Nutrigenomics nu oferă informații despre intoleranța la gluten?

Mai jos, vă ofer răspunsul detaliat al domnului profesor doctor Mihai Niculescu:

”Motivele pentru care nu am inclus intoleranța la gluten sunt complexe. Există două situații legate de gluten:

  1. Boala celiacă (dovedită ca fiind cauzată de reacția imună la gluten, cu 1/100 din populație) și
  2. Așa zisa intoleranță la gluten.

1. Pentru boala celiacă, diagnosticul este imunologic (vezi https://celiac.org/about-celiac-disease/screening-and-diagnosis/screening/). Testul genetic NU poate diagnostica boala, ci doar să elimine suspiciunea. O persoană (în cel mai bun caz) poate avea un test genetic negativ și să continue să manifeste simptome sugestive, deoarece aceste simtome sunt întâlnite și la alte afecțiuni (vezi intoleranța FODMAP pe care o discut mai jos  https://www.acs.org/content/acs/en/education/resources/highschool/chemmatters/past-issues/archive-2014-2015/fodmap-intolerance.html).

Practic, există două situații: un copil din parinte cu celiachie, va trebui testat imunologic. Altă situație este cea de celiachie fără istorie familială. Și aici testul trebuie făcut imunologic. Testarea genetică, dacă nu este negativă, tot duce la testare imunologică. Dacă testarea este pozitivă (adică nu exclude celiachia, dar nici nu o dovedește), tot nu lămurește situația fără testare imunologica.

Testarea genetică pentru celiachia NU înlocuiește imunologia, care oricum trebuie făcută. Atunci de ce să mai testez genetic?

2. A doua situație este cea a așa ziselor intoleranțe la gluten (non-celiace). Nu există niciun test genetic care să diferențieze între intoleranța la gluten non-celiacă și intoleranța la fructani (vezi un review aici: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3934501/ și un bun exemplu de studiu randomizat aici: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/29102613).

Concluzia aleasă de mine a fost că determinarea genetică pentru gluten este nu doar inutilă (boală celiacă), ci ar putea să inducă concluzii greșite și nefundamentate științific cu privire la intoleranța la fructani (FODMAP), la senzitivitatea la gluten sau la Sindromul de Intestin Iritabil.”

Vă îndemnăm să participați la următoarea noastră conferință la care invitat este domnul profesor doctor Mihai Niculescu, pentru a primi toate răspunsurile la întrebările dvs. Din experiența conferințelor organizate cu el, domnul profesor adoră întrebările și susține dialogul.

Anca Ignat-Sâncrăian