Arhive lunare: noiembrie 2019

A lucra cu copiii

  1. Sănătos sau delicios?
  • Tatăl: I-am spus că spanacul este sănătos. Chiar eu îl pregătisem.
  • Eu: Ați mâncat, la masă, spanac cu copilul dvs?
  • Tatăl: Nu, nu am mâncat niciodată. Nu suport gustul de spanac. Nu-mi place. Îmi vine să vomit.

Intraseră pe ușa cabinetului, timorați și neîncrezători. Mama, însărcinată cu al treilea copil, ceilalți doi copii fiind prezenți la consultație. Tatăl era agitat, grăbit să încheie această consultație, care nici nu începuse.

  • Eu: Cu ce gând m-ați contactat?
  • Tatăl: ”Am venit la dvs să ne ajutați să slăbim. Fetița noastră cea mare, de 8 ani, este mai grăsuță”, a spus mama, arătând spre T.

Aveam în mână dosarul pacientului, pe care-l solicităm fiecărui pacient/aparținător. Aici puteam remarca, printre multe alte date, și preferința alimentară a lui T.: paste, pâine, carne, cartofi, dulciuri, cereale cu zahăr, lapte. Cel mai frecvent jurnal alimentar pentru copiii de această vârstă, chiar și mai mari. Știam că este mult de lucrat cu această familie, în același timp estimam că ei se așteptau la o altă abordare, care să le garanteze o reușită sigură și rapidă. În aceste situații, pun întrebări despre așteptările lor de la cabinet:

  • Eu: Cu ce așteptări ați venit spre noi? Cum considerați că este potrivit să lucrăm?
  • Tatăl: ”Așteptăm un regim, iar noi îl vom respecta întocmai. Trebuie să slăbească. Am înscris-o și la sport. Facem tot ce se poate”, a răspuns hotărât tatăl, care tocmai se ridicase în picioare să răspundă la telefon (se deduce că acest comportament este deranjant nu doar pentru mine, ci mai ales pentru mama, doritoare să primească un real ajutor).
  • Eu: Aș dori să ne focusăm pe această consultație, domnule T, nu avem mult timp la dispoziție, și după cum remarcați consultația cazului dvs nu implică un singur individ, ci patru, chiar cinci, dacă luăm în calcul și sarcina avansată a soției dvs.
  • Tatăl: Doar o secundă, este un client important.
  • Eu: Dar tocmai mi-ați spus că veți face tot ce se poate. Deja ați început cu încălcări de reguli.

Tatăl era deja iritat de comportamentul meu găsit de el nepotrivit. Însă, vedeam în ochii pacientului meu, fetița T, o strălucire către mine, tocmai desenase o cărare spre ajutorul pe care il puteam oferi. Astfel, mă decid să construiesc direct cu ea o relație.

  • Eu: Dragă T, poți să-mi spui o amintire de a ta ce implică legume? (Această întrebare avea un substrat recent, din experința unui caz. Pacientul A.A. mă abordase pentru a-l ajuta să introducă legumele în alimentația lui precară, legume pe care nu le mâncase niciodată, ”poate la 2 ani”, spunea adultul de aprox. 30 de ani. Fiind un desenator renumit, l-am întrebat când a desenat ultima dată legume? El a răspuns că a desenat o singură dată legume, în viața lui, când a fost forțat la școală/grădiniță, și ”îmi aduc aminte clar, cum am ales să desenez legumele cu acele culori pe care le uram cel mai mult, deși știam exact că nu sunt culorile specifice acelor legume. ”Imi mai aduc bine aminte și legumele desenate de colegii mei. Foarte bine îmi amintesc discrepanța dintre desenul meu și al lor.”)
  • T: Îmi aduc aminte că atunci când eram mică mâncam legume. Dar acum îmi plac foarte mult pastele, în special cu sos alb, pizza și ador carnea, pot spune că sunt carnivoră.
  • Eu: Draga T., să ne întoarcem la legume. Am observat ce consumi acum, dar întrebarea mea era alta. Spune-mi când ai mâncat ultima oară legume și unde?
  • T: ”Mi-e supele nu-mi plac deloc”, încerca să mă convingă, evitând răspunsul căutat.
  • Eu: Înțeleg, însă sunt alte forme de a consuma legume. Ai încercat și alte rețete în care să-ți placă?
  • T: Părinții mei nu consumă niciodată legume!

În mintea mea trecea un gând de a împărți planul de lucru între părinți și copii. Nu doresc să le spun copiilor prea multe despre compoziția nutrițională și alți termeni abstracți, prefer să-i pot face autentici și să vorbim despre bucuria de a mânca și despre a investi educație în evoluția palatului gustativ. În plan paralel, doresc să le spun părinților că povestea care îmbracă actul alimentar și sugestia plăcerii alimentare sunt 2 teme pe care le propun să și le asume în educația și creșterea copiilor lor.

  • Eu: T, observ că nu-ți mai place culoarea roz. Ce culoare preferi acum?
  • T: Negru.
  • Eu: Oare de ce ai schimbat această preferință?
  • T: Sunt un om mare, doar fetițelor mici le place culoarea roz.
  • Eu: Să înțeleg că atunci când crești, îți schimbi și preferințele?
  • T: Da, sigur. Eu nu mai îmbrac fuste de prințesă acum. Nu-mi mai plac deloc.
  • Eu: Înțeleg. Și colegele tale s-au schimbat?
  • T: Prientena mea cea mai bună încă se îmbracă ca un copil.
  • Eu: Iar ei ce-i place să mănânce?
  • T: Mănâncă exact ca mine. Nu îi plac fructele, legumele, adora pastele, uneori are gustare chiar de la KF..
  • Eu: Tu consideri că ai gusturi mai bune decât prietena ta, așa-i? Tu acum porți negru, ea încă roz. Am dedus bine?
  • T: Da.
  • Eu: Ți-ar plăcea să ai gusturi și mai bune? Să înveți să ai un simț estetic mai dezvoltat?
  • T: Da, mi-ar plăcea foarte mult.
  • Eu: Mă bucur. Acum te pot ajuta. Orice farfurie va fi mai frumoasă, dacă va conține și legume. Iar preferința pentru legume denotă un gust elevat, specific oamenilor educați și preocupați de lucruri cu adevărat importante. Este la fel de important precum a fost pentru tine să renunți la culoarea roz. Crezi că ai putea încerca?
  • Sigur aș putea.

Consultația a continuat cu T, încă câteva luni, în care am lucrat cu teme pentru acasă, cu instrumente de evaluare a numărului de legume variate, cu compuneri despre deliciul legumelor, de la o ședința la alta. Număram reușitele, iar recompensele constau în aprecierea mea reală a disciplinei fetiței, într-un context în care părinții au rămas cu aceleași gusturi de demult. T. nu știe nici astăzi câte vitamine au legumele, dar știe să descrie o masă formată și din legume ca fiind una delicioasă.

Va urma al doilea capitol din ” A lucra cu copiii”, când voi detalia povestea unui copil crescut de părinți mereu la diete.

Anca Ignat

Un dar pentru sănătate

Am făcut această sinteză de servicii pentru a vă inspira atunci când aveți ocazia de a face un dar. Persoanele mulțumite de un serviciu primit din cadrul Cabinetului, au dorit să bucure, la rândul lor, pe cineva drag, sau să le creeze un context de a cunoaște și alte căi de prevenție și sănătate. Lor le mulțumim că ne-au rugat să ne adaptăm soțiilor/soților lor, părinților sau prietenilor lor. În urma acestor experiențe, am obținut această sinteză. Menționăm că un prim criteriu de selecție a acestor 6 propuneri este prevenția pe care fiecare produs/serviciu reușește să o ofere beneficiarului.

Propunerile noastre sunt:

  1. Aparat de purificare a aerului AIROCIDE
  2. Supliment alimentar de fortificare a capacităților intelectuale BRAIN PROFICIENCY
  3. Pachet de Nutriție Aplicată
  4. Program de slăbire 10-10
  5. Test Nutrigenetic NGx1 (adult)
  6. Test Nutrigenetic NGx2 (pentru sarcină și lactație)

1. Airocide®este un aparat de purificare, fără filtru, printr-o tehnologie de oxidare fotocatalitică, dezvoltată de către NASA. Acesta distruge orice agent patogen care se găsește în aer, de la mucegaiuri, acarieni, bacterii, virusuri până la mirosurile neplăcute și compușii organici volatili. 

Principalele beneficii ale utilizării aparatului Airocide®:

  1. Somn mult mai odihnitor prin decongestionarea căilor respiratorii, prin respirație profundă și o oxigenare optimă a creierului.
  2. Reduce semnificativ reacțiile alergice.
  3. Prin eliminarea microorganismelor din mediul în care locuim, sistemul imunitar este mai puțin  agresat, oferindu-i un real ajutor de fortificare. 
  4. Îmbunătățește considerabil viața persoanei cu astm.
  5. IDEAL pentru: orice persoană care-și prețuiește sănătatea, nou- născuți, persoane vârstnice, persoane cu animale de companie, persoane expuse la praf (dosare, cărți, tratate etc.) și altele. 

Mai multe informații valoroase găsiți la: https://www.ancaignat.ro/airocide-tehnologia-unica-de-purificare-a-aerului

2. Brain Proficiency este o compoziție vegană pentru fortificarea sănătății și a capacităților intelectuale. Produsul a fost realizat pentru persoanele care sunt preocupate de a performa intelectual cât mai mult timp. Această îngrijorare am gasit-o frumos subliniată și în documentarul Inside Bill’s Brain, în care Bill Gates fiind întrebat „What is your worst fear?” („Care e frica ta cea mai mare?”), a răspuns: „I don’t want my brain to stop working.” („Nu-mi doresc să nu mai pot gândi.”)

Beneficii valoroase:

  1. Creșterea capacității de învățare, de memorare și de redare a informațiilor.
  2. Creșterea atenției, vigilenței și a concentrării.
  3. Creșterea fluidității verbale, a creativității și a răbdării.
  4. Îmbunătățirea stării psiho-emoționale, a sociabilității și a adaptabilității.
  5. Protecție antioxidantă cerebrală. 
  6. Amplifică potențialul organismului de a performa intelectual.
  7. Corectează deficiențele nutriționale corelate cu funcțiile neuronale, reducând inclusiv nivelul de stres.

Ideal pentru: orice persoană care-și prețuiește gândirea; sesiuni de evaluare și examene (magistratură, rezidențiat etc); performanță artistică și intelectuală; finalizarea unor proiecte complexe și în alte contexte de suprasolicitare psihică și/sau intelectuală.

Inovații nutriționale: Ansamblu de nutrienți esențiali • Raport ideal între omega 3 și 6 • Index glicemic moderat • Rată sporită de absorbție • Biodigestibilitate ridicată • Exclusiv vegan • Nepreparat termic • Adaptat biomecanicii sistemului cognitiv • Deplin natural

Detalii: https://overthealth.com/

3. Pachetul Nutriție Aplicată 

Am gândit acest pachet având în vedere că noile comportamente alimentare se intalează după eliberarea unor convingeri false. Este necesar să ascultăm și să înțelegem pacientul, iar apoi să acționăm în aliniament cu personalitatea lui. Pachetul conține 3 consultații de nutriție, câte 1 pe lună, 3 protocoale nutriționale, câte unul după fiecare consultație și monitorizare zilnică. 

Durata pachetului este de 3 luni, dar valabilitatea lui poate să se extindă la 6 luni, în funcție de startul dorit. Consultațiile se vor adapta la nevoile pacientului: retenție de apă, constipație, pregătire de sarcină, poftele de dulce, posibile sensibilități alimentare etc. Protocoalele vor conține instrucțiuni clare, dar nu stricte de nutriție, nu dăm diete, ci stabilim principii și forme de disciplină (adaptate nevoilor, nu neapărat dorințelor).

4. Programul 10-10 este un program de slăbire, care promite pierderea a 10 kg în 10 săptămâni, oferind o platformă de coordonare, susținere și dezvoltare nutrițională prin întâlnirile săptămânale de grup. 

Beneficiile acestui program sunt:

  1. Slăbirea a 10 kg în 10 săptămâni.
  2. Deprinderea unui set de reguli precise, bine construite, validate pe sute de pacienți, care conduc la optimizarea greutății corporale.
  3. Conștientizarea unor convingeri false cu privire la procesul de slăbire.
  4. Puterea grupului 10-10 creează subtil în fiecare participant un angajament solid de a respecta planul programului.
  5. Întâlnirile săptămânale de grup schimbă în fiecare participant o perspectivă, construind pe parcursul celor 10 săptămâni o mai mare disciplină. 
  6. Monitorizarea permanentă devine un instrument valoros atât pentru nutriționist cât și pentru participant. 

Data de start a celei de a doua ediții a programului 10-10 este 29 ianuarie 2020. Dacă vă înscrieți până la finalul anului 2019, veți primi o reducere de 10% din valoarea Programului 10-10 fără analize (Veți economisi suma de 285 lei.) Detalii: https://www.ancaignat.ro/10-10

5. Testul nutrigenetic Advanced NGx1 se face o dată în viață, oferă informații precise despre necesarul optim de nutrienți, despre măsurile de reducere ale riscurilor patologice și care este tipul optim de activitate fizică pentru a reduce aceste riscuri. Testul folosește tehnologie de ultimă generație clasându-se printre primele locuri în lume. Informații mai detaliate: https://www.ancaignat.ro/test_nutrigenetic.html

6. Testul nutrigenetic Advanced NGx 2 pentru femeia însărcinată, oferă, în plus față de testul nutrigenetic anterior, informații despre variații genetice prezente la femei, variații care influențează cantitățile de nutrienți necesari pentru o dezvoltare sănătoasă a fătului în timpul sarcinii și a noului născut în timpul alăptării, fiind singurul test nutrigenetic din lume adresat sarcinii și lactației. Recomandările includ și metabolismul folaților, insuficiența congenitală de lactază, metabolismul adenozinei și a altor substanțe necesare pentru o sarcină sănătoasă. Detalii la: https://www.ancaignat.ro/testul-nutrigenetic-femeia-insarcinata.html

Vă stăm la dispoziție pentru orice informații suplimentare.