Tags

, , , ,

Laureatul din anul 2016 al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină este japonezul Yoshinori Ohsumi, pentru descoperirea mecanismului autofagiei.

Yoshinori Ohsumi a fost premiat pentru analizarea modului în care celula biologică lucrează în autofagie – cum celulele corpului se detoxifiază şi repară singure. „Mutațiile genelor autofagiei pot provoca boli și procesul autofagiei este implicat în multe boli, cum ar fi cancerul și bolile neurologice”, a declarat juriul Nobel.

 

Ce este autofagia?

Macroautofagia, după cum explică Comitetul Nobel într-un comunicat, este „un proces conservat prin evoluția în care celula eucariotă reciclează o parte din ea însăși, prin captarea unei porțiuni din citoplasmă într-o veziculă cu membrană dublă, care este livrată unui lizozom pentru digestie”.

Figura 1 Atunci când un autofagozom este format în celulă, acesta înglobează elementele care urmează să fie distruse, apoi se unește cu lizozomul care le digeră.

Cuvântul autofagie provine din limba greacă [gr. autos – însuși, phagein – a mânca] și înseamnă „auto-devorare”. Practic, atunci când o celulă eucariotă – cu nucleu, cum ar fi cele ale animalelor, plantelor sau a drojdiei de bere – este lipsită de substanțe nutritive, ea se adaptează prin degradarea componentelor intracelulare în vederea producerii celor necesare pentru funcțiile sale vitale. Iar atunci când aceasta este infectată sau canceroasă, ea poate elimina, prin același mecanism, componentele defecte sau potențial toxice sau poate chiar să se autodistrugă, pentru a proteja întregul organism. Pentru a face acest lucru, ea se „autodigeră” printr-un proces numit autofagie. Acest mecanism este implicat în multe boli: cancer, neurologice și boli infecțioase.

Canibalism în propriul nostru organism? În realitate, autofagia este un fenomen de regulare, dar care funcționează efectiv via unei forme de „digestie” a elementelor ne-esențiale celulelor. Acest proces este esențial regenerării celulare. Celulele noastre se autodistrug, închizându-se în vezicule cu membrană dublă, înainte de a fi livrate lizozomilor, organite menite să digere și să distrugă deșeurile și bacteriile.

Mai explicit, o celulă conține mai multe compartimente de celule specializate, inclusiv lizozomi. În aceste vezicule acide, enzime digestive distrug toate tipurile de molecule: proteine, lipide, zaharuri, componente ale materialului genetic, etc. Lizozomii sunt, prin urmare, un element esențial în autofagie. Descoperirea lor se datorează belgianului Christian de Duve, care a câștigat Premiul Nobel pentru medicină în 1974.

Cu toate acestea, cunoașterea fenomenului a rămas limitată până în anii 1990, când Yoshinori Ohsumi, a început să cerceteze acest mecanism, folosind drojdie dintr-o brutărie pentru a identifica genele esenţiale în mecanismul autofagiei și în corpul uman.

Prin cercetarea profesorului Yoshinori Ohsumi s-a înţeles cum răspunde organismul la infecţii sau se adaptează la înfometare. Prin procesele autofage organismul curăţă inclusiv toxinele şi reciclează componentele celulelor deteriorate. Celulele creează membrane care vânează resturile celulelor moarte, bolnave sau uzate şi folosesc moleculele rezultate pentru energie sau pentru refacerea altor celulele.

Perturbările din procesul autofagiei au fost legate de boala Parkinson, diabetul de tip 2, cancer şi alte afecţiuni care apar odată cu îmbătrânirea. Mutaţiile produse în genele autofage pot cauza boli genetice. Cercetări intense au loc în prezent pentru a dezvolta medicamente care să declanşeze procesul autofagiei în diferite boli.

Cercetătorul „surprins” de numirea sa

Născut în Fukuoka, Yoshinori Ohsumi, în vârstă de 71 de ani, a obținut doctoratul în 1964, la Universitatea din Tokyo. Dupa 3 ani la Universitatea Rockefeller din New York, el revene la Tokyo pentru a-și crea propriul laborator. Din 2009 este profesor la Institutul de Tehnologie din capitala niponă.

El „a fost un pic surprins”, a declarat secretarul juriului Perlmann Thomas, care l-a sunat înainte de anunțul oficial.

În 2015, Premiul Nobel pentru Medicină a fost câştigat de William C. Campbell (Irlanda) şi Satoshi Ōmura (Japonia) pentru descoperirile privind o nouă terapie împotriva infecţiilor cauzate de viermii cilindrici, în timp ce Youyou Tu (China) a fost premiată pentru descoperirile ei privind o nouă terapie împotriva malariei.

_______________________________________________________

 Webografie:

  1. Grégory Rozières, 03 oct 2016, Le prix Nobel de médecine 2016 décerné à Yoshinori Ohsumi pour ses travaux sur „l’autophagie” – URL: http://www.huffingtonpost.fr/2016/10/03/prix-nobel-medecine-2016-yoshinori-ohsumi-autophagie_n_12306354.html
  2. Bénédicte Salthun-Lassalle, 03 oct 2016, Le prix Nobel de médecine 2016 récompense les travaux sur l’autophagie – URL: http://www.pourlascience.fr/ewb_pages/a/actu-le-prix-nobel-de-medecine-2016-recompense-les-travaux-sur-l-autophagie-37644.php
  3. Mihaela Stoica, 03 oct 2016, Yoshinori Ohsumi a câştigat Premiul Nobel pentru Medicină în 2016 – URL: http://www.descopera.ro/stiinta/15757471-yoshinori-ohsumi-a-castigat-premiul-nobel-pentru-medicina-in-2016

_________________________________

Articol scris de Alexandra Opriș, Educator pentru sănătate