Tags

, , , , ,

Regimurile de slăbire

Irène Margaritis și Martine Duclos

Față-n față cu excesul de greutate, real sau presupus, regimurile de slăbire reprezintă obiectul unor propuneri comerciale, diversificate prin strategiile lor, dar care împărtășesc aceleași obiective și  presupun aceleași riscuri pentru sănătate. Folosind ca momeală rezultatele imediate, arareori perene, succesul lor este astfel alimentat. Or, practica regimurilor de slăbire stă, cel mai adesea, la originea excesului de greutate și, mai apoi, la dezvoltarea obezității, iar acest lucru le transformă într-o problemă reală de sănătate publică.

Tributul apăsător al scăderii în greutate

Strategiile de pierdere în greutate constau în crearea unui dezechilibru nutrițional prin eliberarea acizilor grași din țesutul adipos, în vederea compensării deficitul de energie cauzat de restricțiile dietetice. Stresul fiziologic și psihologic devine major. Pierderea inițială în greutate este legată de epuizarea glicogenului hepatic și muscular și a apei aferente (9 g apă/1 g de glicogen); mai apoi rezervele musculare și adipoase sunt mobilizate și, concomitent, se instaurează o rezistență a organismului la pierderea în greutate. Ca răspuns la diminuarea aportului energetic, consumul energetic al organismului este, la rândul lui, redus: organismul funcționează în modul „economic” (diminuarea metabolismului de bază, al termogenezei), de unde rezultă oboseala și senzația de frig, care se instalează permanent, dacă restricția persistă.

Lupta permanentă împotriva efectului yo-yo

Confruntându-se cu diminuarea rezervelor de energie (grăsime) și indiferent de indicele de masă corporală (IMC) (normal, supraponderal sau obezitate), creierul reacționează și sporește, printre altele, semnalele de foame. Pentru a lupta împotriva senzației de foame, persoana care a pierdut în greutate opune în permanență restricție și control cognitiv consumului de alimente.

Controlul permanent ajunge în cele din urmă să perturbe percepția semnalelor de foame sau de sațietate. Concordanța dintre nevoile nutriționale și aportul alimentar este ruptă. Practica regimului restrictiv este responsabilă, deci, pentru tulburările alimentare care conduc, în unele cazuri, spre o pierdere totală a controlului consumului de alimente.

Masa musculară de menținut și monitorizat

Orice pierdere în greutate, chiar și în cazul unui regim alimentar bine echilibrat, duce la pierderea masei grase (75%) și a masei musculare (25%). Or, cantitatea de masă musculară determină consumul de energie de repaus. Pentru a menține pierderea în greutate pe termen lung, trebuie redus și mai mult consumul de alimente sau de a mări consumul de energie. În acest punct activitatea fizică joacă un rol important, dincolo de efectul său asupra consumului de energie.

Activitatea fizică: dincolo de consumul caloric

Efectele activității fizice (AF) asupra sănătății sunt semnificative și apar prin reducerea riscului apariției multor boli (sindrom metabolic, unele tipuri de cancer, diabet de tip 2, boli cardiovasculare). Toate efectele AF constau în a reduce creșterea în greutate, a însoți pierderea în greutate, iar mai apoi, în a menține echilibrul în greutate.

Dincolo de numărul de calorii consumate, efectele fiziologice înseși ale AF stau la baza unui cerc virtuos. Activitatea fizică contribuie foarte mult la menținerea masei musculare stând la baza utilizării substraturilor energetice: cu cât suntem mai activi din punct de vedere fizic, cu atât disiparea căldurii este mare, chiar și, în repaus. Practica AF contribuie la reglarea glicemiei, a metabolismului hormonal și energetic. Ipoteza  avansată a unui efect anorexigen al AF este în prezent în curs de explorare. De asemenea, acționând ca un regulator al stării de spirit și al stării de stres, activitatea fizică ar acționa asupra comportamentului alimentar parțial sub influența acestor doi factori.

Evident că schimbarea obiceiurilor alimentare trebuie să fie însoțite de o AF regulată și o limitare a sedentarității (timp petrecut în pozițe șezut), a fortiori asociat riscului de snacking permanent.

Riscurile pentru sănătate ale regimurilor de slăbire

15 regimuri de slăbire au fost studiate de către ANSES (Agenția Națională Franceză de Securitate Sanitară a Alimentației) în 2011 – acestea sunt: Atkins, California al dr. Guttersen, Chrononutrition al dr. Delabos, dieta cu suc de lămâie, dieta Cohen, Dukan, Fricker, Mayo, Miami al dr. Agatson, Montignac, dieta Ornish al dr. Ornish, Scarsdale al dr. Tarnozer, dieta cu Supă de varză, dieta Weight Watchers, dieta Zone a d-lui Sears. Toate au ca scop o restricție energetică prin controlul aportului alimentar, eliminarea uneia sau mai multor categorii de produse alimentare, generând astfel, carențe ale unor minerale, vitamine, fibre sau, din contră, excese de proteine sau sodiu (Figura 1). Analiza arată că riscurile acestor regimuri sunt legate de consecințele psiho-comportamentale, biologice și fiziopatologice ale dezechilibrelor nutriționale. Daunele se resimt asupra masei musculare, echilibrului hormonal, statutului osos, funcțiilor renale și hepatice.

În plus, efectul pe termen scurt, uneori spectaculos, ale acestor regimuri maschează riscurile pentru sănătate asociate cu recuperarea greutății aproape sistematic: 80% din cazuri la un an după regim și 95% din cazuri, în termen de cinci ani. Mai grav, regimul de slăbire este experimentat ca o paranteză a vieții, deși acesta ar trebui să fie calea de acces către un comportament alimentar menit să perenizeze revenirea la un echilibru ponderal dorit, sau să vizeze o ameliorare a parametrilor metabolici, cardiovasculari, psihologici.

Or, constrângerea însăși generează stres psihologic și fiziologic căruia puține persoane sunt capabile să le facă față o perioadă îndelungată. În acest context, nutriția și activitatea fizică își reiau locul lor în menținerea pe termen lung a stării de sănătăte.

Suportul individual al profesionistului în sănătate

Reprezentarea subiectivă a imaginii corporale primează deseori în alegerea unui regim, iar obiectivul fixat nu este în concordanță cu menținerea stării de sănătate: potrivit unui studiu fracez din 2011, 45% femei fără supraponderalibilitate, dintre care 15% erau normoponderale (IMC <22) au urmat un regim de slăbire în decursul acelui an. Cauza supraponderabilității își  poate găsi originea printre erorile alimentare, în stilul de viață, gestiunea stresului, lipsa  activității fizice, vârstă, tulburările metabolice și/sau hormonale.

În momentul în care factorii declanșatori sau întreținători nu sunt identificați, lupta împotriva excesului de greutate se instalează. Diagnosticul și monitorizarea individualizată a unui profesionist din domeniul sănătății – nutriționist, dietetician – sunt esențiale în acest caz.

Aceștia fac posibil controlul în detaliu asupra posibilelor consecințe pentru sănătate ale unei abordări nutriționale dezechilibrate.

Prin natura lui, același regim nu poate fi adaptat la mii de oameni. Orice abordare trebuie, astfel, individualizată, atât în ceea ce privește practicile alimentare, cât și stilul de viață, integrând și activitatea fizică, în sensul cel mai larg al termenului.

Bibliografie:

  • « Évaluation des risques liés aux pratiques alimentaires d’amaigrissement», ANSES, Rapport d’expertise collective 2011.
  • « Activité physique : contexte et effets sur la santé », Expertise collective INSERM, 2008

Regimurile hiperproteice

Claire Gaudichon și Gilles Fromentin

Cele mai multe regimuri practicate în Franța, pentru controlul greutății sunt denumite hiperproteice (HP), deoarece aportul de proteine la aportul energetic ajunge la cel puțin 25%. În ceea ce privește gramajul, dacă aportul de proteine recomandat de 0,83 g/kg corp/zi, este recunoscut faptul că acesta poate să ajungă, în siguranță, la 2,2 g/kg corp/zi de proteine, ceea ce poate reprezenta 30% din aportul energetic total. Din punct de vedere practic, este dificil de a crea regimuri care să depășească acest procent doar din alimentele consumate în mod frecvent, de aceea apelul la pliculețe și batoane bogate în proteine devine o practică curentă.

În ceea ce privește interesul acestor regimuri, trebuie să distingem două situații: cea a unei restricții calorice (în majoritatea cazurilor) și cea a unei alimentații „libere”. În acest ultim caz, utilizarea regimurilor HP conduce la o scădere a consumului de energie spontan. În schimb, în cazul restricției calorice, compoziția regimului are un impact redus asupra pierderii in greutate și a masei de grăsime. În timpul fazei de stabilizare, regimurile HP permit reacumularea lentă a kilogramelor, diminuând în același timp senzațiile de foame și ameliorând bunăstarea persoanelor. De altfel, capacitatea lor de a contracara pierderea masei slabe[1] în timpul procesului de slăbire este posibilă, dar rămâne limitată. Cum nu există studii de monitorizare a acestor regimuri pe o perioadă mai lungă de 2 ani, este dificil să se contureze în mod clar interesul regimului hiperproteic.

 

Bibliografie:

  • Westerterp-Plantenga M.S. et al., « Dietary protein, weight loss, and weight maintenance », Annu Rev Nutr 2009; 29: 21-41.
  • Sacks F.M. et al. « Comparison of weightloss diets with different compositions of fat, protein, and carbohydrates », N Engl J Med, 2009; 360: 859-73.

_

[1] N.T.  Corpul uman este compus din: masa grasă şi masa non-grasă. Masa grasă este alcatuită din grăsimile esenţiale (din maduva oaselor, inima, plamâni, ficat, splină, rinichi, sistemul nervos central) şi grăsimile de depozit (acumulate în ţesutul adipos, localizat în jurul organelor şi subcutanat).

Masa slabă reprezintă greutatea muşchilor, oaselor, ligamentelor, tendoanelor, organelor interne, dinţilor. Masa slaba diferă de masa non-grasă. Masa slabă include un mic procent de grăsimi esenţiale (din maduva osoasă şi organele interne). Din această masă slabă (masa activă), componenta care înregistrează cele mai mari variaţii este ţesutul muscular (masa musculară). Masa activă este cea care realizează efortul, iar ţesutul adipos în exces are efecte negative asupra sănătăţii şi performanţei sportive. (Sursa – http://www.medicinasportiva.ro/SRoMS/revista/Nr.6%202006/Importanta%20determinarii%20compozitiei%20corporale%20la%20sportivi%20si%20nesportivi.html)

__

Tradus din limba franceză de către Alexandra Opriș, educator pentru sănătate.