Arhiva lunii martie 2017

Cum poți iubi un supliment?!

Călătoria, Prietenia și Viața

„A călători înseamnă a trăi” – afirma Hans Christian Andersen, pentru că noi nu suntem altceva decât niște călători în timp. Însă această călătorie nu este una obișnuită, este călătoria minții înspre o stare de confort, bine-interior și recunoștință. Astfel, Călătoria, Prietenia și Viața devin inseparabile în această povestire, în care capătă rolurile principale.

Călătoria nu reprezintă altceva decât eterna căutare și frământare interioară în descoperirea unui sens. Luarea deciziilor noastre se bazează pe această permanentă căutare și de multe ori credem că am ajuns în locul căruia aparținem, însă, pe parcurs, ne dăm seama că acesta e doar gara de unde vom pleca mai departe.

În momentul în care pierdem din vedere chintesența, ni se reamintește, prin diverse căi, foarte subtil, că viața este o permanentă călătorie, nu o parcare[1]. Bineînțeles că orice urnire din loc, din acel loc în care ne-am dorit dintotdeauna să ajungem și căruia credeam că-i aparținem, este întotdeauna traumatică. Orice schimbare este la fel, își lasă amprenta în inimile, mințile și sufletele noastre. Misiunea noastră este să atingem un înalt grad de gestiune al emoțiilor și al trăirilor interioare, care se află încă sub imperiul lucrurilor apuse… Oare vom reuși?

Eu, personal, de una singură nu am reușit… ajunsesem în acel punct în care simțeam că lumea mi se năruie, asemeni unui castel de nisip în fața valurilor spumoase ale unei mări învolburate, iar eu mă aflam în cădere liberă într-un hău… V-ați simțit vreodată neputincioși în fața realității sau că ați ajuns să vă izolați de toți cei din jur și v-ați ignorat până chiar și vocea interioară? Trebuie să recunosc: been there, done that[2], vorba americanului cu multă experiență. Practic, mă adânceam într-o stare de tristețe și de descurajare, fără urmă de scăpare. Mă aflam într-un impas în călătoria mea și nici măcar nu eram conștientă de acest lucru. Parcă mintea mea se afla pe pilot automat, stresată fiind de termene limită, de proiecte care își așteptau rândul, iar cuvântul pauză dispăruse din vocabular. Nu-mi doream decât să fac mai mult, să dorm mai puțin, să nu simt oboseala și să fiu mai eficientă, cu toate că sănătatea îmi era pusă în pericol. Acest scenariu sună familiar? Mă îndreptam cu pași repezi către o epuizare fizică și psihică, însă salvarea mea a sosit la timp…

O veche zicală spune că prietenul la nevoie se cunoaște. Ei bine, aici e vorba de o altfel de prietenie, iar Antoine de Saint-Exupéry îmi oferă transpunerea ei în cuvinte: Prietenia este, în primul rând, pacea reciprocă și zborul spiritului pe deasupra amănuntelor vulgare. Pentru o altfel de călătorie era necesară o altfel de prietenie. J Și totuși cine este acest prieten salvator? Cine a reușit să readucă pacea interioară, să cuprindă și să ridice mintea în zbor din fața hăului înspre care se îndrepta?

Reușita se datorează unui altfel de prieten, fiind vorba de nimeni altul decât Brain Proficiency. Cine e și care îi e menirea?

Brain Proficiency este compoziție vegană pentru fortificarea sănătății și a capacităților intelectuale. Menirea lui e să susțină orice efort intelectual, să corecteze, cu predilecție, deficiențele nutriționale corelate cu funcțiile neuronale, să susțină biomecanica sistemului cognitiv și să completeze potențialul organismului de a se adapta și performa.

Ca un bun prieten, a fost alături de mine în momentul meu de cumpănă și m-a ajutat să-mi recapăt forțele, să reușesc să-mi redobândesc luciditatea minții, să înving starea de epuizare și să ating starea de confort și bine-interior.

Am ales să personific acest produs pentru că, în cazul meu, a devenit o prezență cotidiană la micul dejun, iar beneficiile lui le resimt pe parcursul întregii zile. Capacitatea de concentrare și eficiența maxime, dispariția senzației de oboseală, diminuarea senzației de stres și reapariția bunei-dispoziții au fost pentru mine efectele resimțite încă din primele zile de când am devenit cei mai buni prieteni. Ceea ce e iarăși extraordinar, e că acum, după ce am depășit momentul meu de cădere, Brain Proficiency, continuă să-mi fie alături și în clipele de bucurie, la fel ca un prieten adevărat. Asta pentru că acesta se încadrează perfect în stilul de viață sănătos și echilibrat, având un aport considerabil în prevenția diverselor afecțiuni neurologice, ai căror prizonieri putem deveni fără să ne dăm seama (aici amintesc de: Alzheimer, Parkinson, atac cerebral, scleroză multiplă în plăci, autism, deficit de atenție, sindrom depresiv-anxios, sindrom de oboseală cronică…).

Ce îi datorez acestui prieten special? Viața! Pentru că nu am cuvinte să-mi exprim recunoștința pentru ceea ce a însemnat pentru mine și pentru că mi-a arătat o cale regală a… Prieteniei. Mi-a arătat că Viața este mai presus de muncă și că mintea poate atinge o stare de confort, bine-interior și recunoștință… și că acestea nu trebuie să reprezinte un lux, ci o practică cotidiană. Îți Mulțumesc, Brain Proficiency!

 

Cu prietenie și recunoștință,

Alexandra

_

[1] Chris Simion – „40 de zile”

[2] „Am fost acolo, am făcut acel lucru”, vorbim despre o situație care ne e familiară, pe care am experimentat-o.

_

Pentru mai multe detalii despre suplimentul alimentar Brain Proficiency, vă rugăm să ne contactați.

Dr. Otto Buchinger – Pionierul postului terapeutic

Dr. Otto Buchinger – Pionierul postului terapeutic

Medic, filosof, pionierul postului terapeutic – Dr. Otto Buchinger duce o viață abundentă, pe o perioada tulbure: fiul unui funcționar, Otto Buchinger s-a născut în Darmstadt, Germania în 1878 și a crescut acolo într-un timp marcat prin eflorescența mișcărilor pentru „reforma vieții” și a societății. Sfidând voința tatălui său de a-l vedea îmbrățișând o carieră juridică, el alege medicina, își susține teza de doctorat, și traversează perioada Primului Război Mondial în Marină, în calitate de medic. Până în 1917, când o poliartrită reumatoidă indusă de o septicemie, îi schimbă complet viața.

Prima experiență a lui Otto Buchinger

Mobilitatea lui este apoi redusă, astfel încât este forțat să părăsească Marina, din cauza invalidității. Suferințele devenite intolerabile și neputința medicinei convenționale de a-l elibera, îl conduc spre apelarea la tratamente alternative. În 1919, el a decis să înceapă un post, cu scopuri terapeutice, recomandat și supravegheat prin metode tradiționale, de către un practicant din Freiburg al acestui tratament, și anume, Dr. Riedling. Iar acest tratament prin post terapeutic, aduce un rezultat ce depășește orice speranță. După cum Dr. Buchinger însuși consemnează în memoriile sale, acest post i-a marcat existența și i-a salvat viața, și începând din acel moment se dedică dezvoltării unui concept metodologic și a unei terapii medicale, centrate pe post.

O viziune holistică

Ca medic, el s-a concentrat pe toate aspectele legate de medicina integrativă, studiind tot ceea ce fusese descoperit despre post din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre. Ca o persoană spirituală, el s-a preocupat de corelarea emoțiilor și puterilor fizice de auto-vindecare ale organismului. Ca fondator al postului medical terapeutic, el a combinat cele două componente pentru a crea o formă holistică de terapie, pe care a aplicat-o cu succes pentru a dezvolta începând din 1920 propria sa clinică de post terapeutic, Centrul de Cură Dr. Otto Buchinger în Witzenhausen.

Un sacerdot medical, dedicat omului în integralitatea sa

În 1935, anul care coincide cu publicarea capodoperei sale, « Das Heilfasten » – Postul terapeutic – care este publicată chiar și în ziua de azi, Dr. Otto Buchinger își muta clinica la Bad Pyrmont, în vederea lărgirii și modernizării acesteia. El își formează o echipă de medici, fizioterapeuți și artiști. Fiind el însuși preocupat de latura spirituală a recuperării și de îngrijire a sănătății, pe lângă toate aspectele fizice. El a ținut „sesiuni de consultare colectivă”, printre altele, în care muzica lui Beethoven era prezentă sau poeziile lui Goethe și Rilke erau recitate. Dr. Buchinger a fost convins că „[…] hrană spirituală și culturală sunt la fel de importante pentru ființe umane ca și ceea ce mănâncă.”

Calea regală a artei terapeutice

Cu toate acestea, postul efectuat sub supraveghere medicală și într-o atmosferă de inspirație, nu ar trebui, în opinia sa, să fie redus la simpla corectare a unui dezechilibru de sănătate, care urmează să fie utilizat numai în cazuri excepționale, ci mai degrabă să fie considerată calea: „calea regală a artei terapeutice„, una care le permite tuturor să adopte permanent un stil de viață mai conștient, știind exploata resursele naturale proprii de auto-vindecare.

Sursa de energie pentru o viață activă

În 1953, Dr. Otto Buchinger a fost decorat cu Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania, pentru angajarea sa în această direcție, mai ales după ce a explorat-o în prealabil cu atât de mult succes. În același an, el a fondat împreuna cu fiica sa Maria și soțul ei, Helmut Wilhelmi, o nouă clinică, situată în Überlingen pe malul lacului Constance, pe care el o va mai conduce câțiva ani mai târziu, în calitate de medic-șef. De-a lungul întregii sale vieți, postul regulat rămâne pentru el o necesitate și o practică curentă. Acest post a fost pentru el și o sursă de putere pentru o viață îndelungată, sănătoasă și activă, ceea ce îi permite să se miște mult, înainte de a muri, în 1966, la vârsta de 88 de ani.

Fundația pentru clinica de azi

Spiritul său trăiește în lucrarea Lui. Experiența dobândită ca urmare mai mult de 250.000 de tratamente pe bază de post evaluate de Dr. Buchinger, angajații și succesorii săi de astăzi, reprezintă chiar fundamentul pentru munca realizată în cele două clinici de pe lacul Constance și clinica din Marbella (Spania).

Principiul Curei Buchinger

Datorita cărții „Nou-născuți prin post”, vândută într-un tiraj ce a depășit 2 milioane de exemplare, metoda a fost aplicată de multă lume chiar și acasă, în familie. Persoanele sănătoase o pot folosi între cinci și șapte zile, fără supraveghere medicală.

Dupa 2 zile de alimentație ușoară (orez, fructe, legume), se golește intestinul cu sulfat de sodiu și clisme. Cu ajutorul unor comprese calde, aplicate pe ficat – comprese tip Kneipp sau o simplă sticlă cu apă caldă -, se stimulează metabolismul la nivelul ficatului. În timpul curei este permisă doar hrana lichidă: ceaiuri îndulcite cu miere, supe, sucuri proaspete de fructe și legume. Valoarea energetică a alimentelor nu trebuie să fie mai mare de 500 calorii pe zi, căci altfel organismul trece de la metabolismul „în regim economic” al postului, la cel normal. Cei ce postesc sunt sfătuiți să bea zilnic minimum 2,5 litri de apă sau ceaiuri de plante. In toata această perioadă n-ar trebui să apară senzația de foame.

Din cei 952 de pacienți, ținuți sub observație cu prilejul unui studiu recent, 80% au declarat că s-au simțit mai sănătoși, luni de zile, după încheierea postului. Alte constatări demonstrează că o asemenea cură reduce secreția de insulină și ridică pragul imunitar.

Multi dintre pacienți sunt transpuși într-o stare de-a dreptul euforică, percep mai intens culorile și mirosurile, devin mai creativi. Buchinger a subliniat mereu „dietetica sufletului” în post. Testele efectuate pe animale au arătat cercetătorilor că în creier se obțin efecte ce pot fi măsurate: crește nivelul serotoninei, neurotransmițătorul care generează buna-dispoziție, se accelerează dezvoltarea neuronilor, se îmbunătățesc performanțele memoriei, iar moartea naturală a celulelor se produce mai lent.

Deseori, cura Buchinger se combină cu drumețiile, pacienții fiind îndemnați să meargă într-un tempo moderat. Pe lângă distragerea atenției de la lipsa mâncării, aceasta stimulează metabolismul și stabilizează circulația. În plus, comunicarea cu cei implicați într-o activitate comună sporește motivația fiecărui individ. Un post terapeutic ar trebui să dureze minimum o săptămână, căci automatismele organismului se modifică abia după câteva zile.

_

Având în vedere beneficiile dovedite ale postului, vă reamintim de programul conceput de Anca Ignat, de 5 zile de alimentație lichidă, pentru locuitorii din Cluj-Napoca – Detox 5. Pentru detalii, vă rugăm vizitați site-ul: https://detoxsinutritie.ro/

_

Articol rânduit de Alexandra Opriș, Educator pentru Sănătate

_

Bibliografie

  1. Le pionnier du Jeûne Thérapeutique – https://www.buchinger-wilhelmi.com/fr/content/fr/dr-otto-buchinger?language=fr
  2. Gilda Fildan – Postul terapeutic Buchinger – http://www.formula-as.ro/2006/734/medicina-naturista-25/postiti-slabiti-dezintoxicati-va-7312

Yoshinori Ohsumi și lucrările sale asupra principiului Autofagiei recompensate cu Premiul Nobel pentru Medicină în 2016

Laureatul din anul 2016 al Premiului Nobel pentru Fiziologie şi Medicină este japonezul Yoshinori Ohsumi, pentru descoperirea mecanismului autofagiei.

Yoshinori Ohsumi a fost premiat pentru analizarea modului în care celula biologică lucrează în autofagie – cum celulele corpului se detoxifiază şi repară singure. „Mutațiile genelor autofagiei pot provoca boli și procesul autofagiei este implicat în multe boli, cum ar fi cancerul și bolile neurologice”, a declarat juriul Nobel.

 

Ce este autofagia?

Macroautofagia, după cum explică Comitetul Nobel într-un comunicat, este „un proces conservat prin evoluția în care celula eucariotă reciclează o parte din ea însăși, prin captarea unei porțiuni din citoplasmă într-o veziculă cu membrană dublă, care este livrată unui lizozom pentru digestie”.

Figura 1 Atunci când un autofagozom este format în celulă, acesta înglobează elementele care urmează să fie distruse, apoi se unește cu lizozomul care le digeră.

Cuvântul autofagie provine din limba greacă [gr. autos – însuși, phagein – a mânca] și înseamnă „auto-devorare”. Practic, atunci când o celulă eucariotă – cu nucleu, cum ar fi cele ale animalelor, plantelor sau a drojdiei de bere – este lipsită de substanțe nutritive, ea se adaptează prin degradarea componentelor intracelulare în vederea producerii celor necesare pentru funcțiile sale vitale. Iar atunci când aceasta este infectată sau canceroasă, ea poate elimina, prin același mecanism, componentele defecte sau potențial toxice sau poate chiar să se autodistrugă, pentru a proteja întregul organism. Pentru a face acest lucru, ea se „autodigeră” printr-un proces numit autofagie. Acest mecanism este implicat în multe boli: cancer, neurologice și boli infecțioase.

Canibalism în propriul nostru organism? În realitate, autofagia este un fenomen de regulare, dar care funcționează efectiv via unei forme de „digestie” a elementelor ne-esențiale celulelor. Acest proces este esențial regenerării celulare. Celulele noastre se autodistrug, închizându-se în vezicule cu membrană dublă, înainte de a fi livrate lizozomilor, organite menite să digere și să distrugă deșeurile și bacteriile.

Mai explicit, o celulă conține mai multe compartimente de celule specializate, inclusiv lizozomi. În aceste vezicule acide, enzime digestive distrug toate tipurile de molecule: proteine, lipide, zaharuri, componente ale materialului genetic, etc. Lizozomii sunt, prin urmare, un element esențial în autofagie. Descoperirea lor se datorează belgianului Christian de Duve, care a câștigat Premiul Nobel pentru medicină în 1974.

Cu toate acestea, cunoașterea fenomenului a rămas limitată până în anii 1990, când Yoshinori Ohsumi, a început să cerceteze acest mecanism, folosind drojdie dintr-o brutărie pentru a identifica genele esenţiale în mecanismul autofagiei și în corpul uman.

Prin cercetarea profesorului Yoshinori Ohsumi s-a înţeles cum răspunde organismul la infecţii sau se adaptează la înfometare. Prin procesele autofage organismul curăţă inclusiv toxinele şi reciclează componentele celulelor deteriorate. Celulele creează membrane care vânează resturile celulelor moarte, bolnave sau uzate şi folosesc moleculele rezultate pentru energie sau pentru refacerea altor celulele.

Perturbările din procesul autofagiei au fost legate de boala Parkinson, diabetul de tip 2, cancer şi alte afecţiuni care apar odată cu îmbătrânirea. Mutaţiile produse în genele autofage pot cauza boli genetice. Cercetări intense au loc în prezent pentru a dezvolta medicamente care să declanşeze procesul autofagiei în diferite boli.

Cercetătorul „surprins” de numirea sa

Născut în Fukuoka, Yoshinori Ohsumi, în vârstă de 71 de ani, a obținut doctoratul în 1964, la Universitatea din Tokyo. Dupa 3 ani la Universitatea Rockefeller din New York, el revene la Tokyo pentru a-și crea propriul laborator. Din 2009 este profesor la Institutul de Tehnologie din capitala niponă.

El „a fost un pic surprins”, a declarat secretarul juriului Perlmann Thomas, care l-a sunat înainte de anunțul oficial.

În 2015, Premiul Nobel pentru Medicină a fost câştigat de William C. Campbell (Irlanda) şi Satoshi Ōmura (Japonia) pentru descoperirile privind o nouă terapie împotriva infecţiilor cauzate de viermii cilindrici, în timp ce Youyou Tu (China) a fost premiată pentru descoperirile ei privind o nouă terapie împotriva malariei.

_______________________________________________________

 Webografie:

  1. Grégory Rozières, 03 oct 2016, Le prix Nobel de médecine 2016 décerné à Yoshinori Ohsumi pour ses travaux sur „l’autophagie” – URL: http://www.huffingtonpost.fr/2016/10/03/prix-nobel-medecine-2016-yoshinori-ohsumi-autophagie_n_12306354.html
  2. Bénédicte Salthun-Lassalle, 03 oct 2016, Le prix Nobel de médecine 2016 récompense les travaux sur l’autophagie – URL: http://www.pourlascience.fr/ewb_pages/a/actu-le-prix-nobel-de-medecine-2016-recompense-les-travaux-sur-l-autophagie-37644.php
  3. Mihaela Stoica, 03 oct 2016, Yoshinori Ohsumi a câştigat Premiul Nobel pentru Medicină în 2016 – URL: http://www.descopera.ro/stiinta/15757471-yoshinori-ohsumi-a-castigat-premiul-nobel-pentru-medicina-in-2016

_________________________________

Articol scris de Alexandra Opriș, Educator pentru sănătate

 

 

Workshop „Sanatate prin terapii complementare – Bowen si Nutritie”

Centrul de terapii complementare ZEM Center din Cluj-Napoca organizeaza un workshop inedit prin armonizarea a două domenii: terapia Bowen și Nutriție. Evenimentul are loc sambata, 4 martie 2017, intre orele 10,30-14,30 la sediul ZEM din strada C. Brancusi nr. 53 (sala etaj). Accesul publicului este gratuit; Centrul ZEM dorind astfel sa-si aduca contributia  la cresterea constientizarii publicului asupra terapiilor complementare.

Sunt planificate cateva ore bune de informare utilă pentru publicul larg. Acesta va putea afla de la doi dintre cei mai experimentati terapeuti, cum pot primi un ajutor pretios prin terapiile complementare, indiferent daca se confrunta cu afecțiuni cronice sau acute sau isi doresc sa faca profilaxie. Vor vorbi despre „Sănătate prin terapii complementare – Bowen și Nutritie” dna Anca IGNAT, nutritionist si dietetician si dl. Calin CIFOR, terapeut Bowen, nivel master.

Nutritionista Anca IGNAT este absolventa a Facultatii de Nutritie si Dietetica, din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu”, Cluj-Napoca, facand parte din prima promotie din Romania, 2008-2011. Deruleaza mai multe programe interesante, printre care „LymphGreen” și „Detox 5” ce ajută sistemul limfatic și participă la starea de conștientizare a actului alimentar, dar si un program gratuit destinat publicului larg, „Sufletrit”. Mai multe detalii despre Anca IGNAT gasiti aici http://www.ancaignat.ro/despre-mine

Calin CIFOR este acreditat de Academia Bowen din Australia ca unul dintre terapeutii de nivel Master. A studiat 12 terapii complementare si are o vasta experienta in a vindeca diferite afectiuni, aplicand si alte tehnici terapeutice nu numai Bowen. Mai multe detalii aici http://www.zemcenter.ro/calin-vasile-cifor-terapeut-bowen-nivel-master/

Evenimentul va fi unul interactiv, cu intrebări și răspunsuri, cu prezentare de cazuri concrete tratate cu Bowen si Nutritie dar si cu… demonstrații de terapie Bowen în direct! J Peste 70% dintre cei 25 de participanti s-au inscris pentru a experimenta cateva miscari de terapie Bowen! Demonstratiile vor fi oferite de cei 4 terapeuti ai Centrului ZEM.

Obiectivul workshopului „Sănătate prin terapii complementare – Bowen și Nutritie” este promovarea sanatatii prin cresterea nivelului de constientizare a publicului asupra terapiilor complementare in general si a terapiei Bowen si Nutritiei in special, prin dialog şi schimb de opinii între experti in terapii complementare si publicul larg.

Evenimentul este organizat de Centrul de terapii complementare ZEM, cel mai nou centru de acest fel din Cluj-Napoca, care aduce sub acelasi acoperis mai multe terapii printre care: Bowen, Reflexoterapie si Kinetoterapie.

Contact: Lia Valendorfean, manager de proiect
ZEM Center
0755777011
facebook.com/ZemCenter
www.zemcenter.ro

Plăcerea din actul alimentar

Plăcerea din actul alimentar

de Laure Henry, 2012[1]

Alimentația

A se hrăni sau a mânca reprezintă actul constitutiv al ființei umane, care constă, prin urmare, în combinarea a trei concepte fundamentale, și anume: cultural, fiziologic și psihologic. Într-adevăr, actul de a se hrăni este strâns legat de planul psihologic, în mod conștient sau inconștient, care reflectă emoțiile unui subiect vis-à-vis de alimentație. Prin urmare, este esențial să înțeleagă faptul că în sine, actul de a mânca, nu se limitează la satisfacerea nevoilor umane de hrană, ci este strâns legat și de noțiunea de plăcere sau de alte emoții.

Figura 1 – Henry, L. (2012). Implication de différents facteurs dans le concept d’alimentation

Fiziologic

Alimentația este în același timp un element purtător al unei identități personale, care este îmbogățit sau modificat prin diverse reuniuni ale grupurilor umane, și este, de asemenea, un element în permanentă evoluție după cum consemnează Barthélémmy, Binsfeld, & Moisette (2005). Reprezentările noastre și concepțiile noastre personale despre alimentație, elemente constitutive ale identității noastre personale sunt, deci, supuse în mod frecvent transformării.

Senzațiile de sațietate și de foame

Este important să se facă o distincție clară între cele două. Sațietatea se caracterizează printr-o lipsă de foame după o masă. Prin urmare, este vorba de satisfacție, satisfacerea nevoilor nutriționale. Într-adevăr, în această perioadă, aportul de substanțe nutritive ingerate este prelucrat și apoi distribuit către diferitele celule ale corpului, în special globulelor roșii din sânge, creierului, mușchilor cardiaci și scheletici. Mai apoi, hipotalamusului, care convine fie de a trimite unui mesaj pentru a stopa aportul, fie de a declanșa foame, dacă indicatorii de glucoză situați pe ariile laterale, detectează un nivel scăzut de zahăr în sânge. Foamea provine, deci, dintr-un semnal emis de hipotalamus la nivelul sistemului nervos ca urmare a indicelui hipoglicemic al individului. Cu alte cuvinte, atunci când corpul nostru este în insuficiență glicemică, se declanșează foamea și ne induce o nouă priză de mâncare. Așa că foamea este o senzație care determină individul să caute hrană. Ea se poate manifesta în diferite moduri în funcție de persoană : „stomacul gol, de stomac hodorogit, nervozitate, dificultăți de concentrare, amețeală …” (Zermati, 2011, p. 149).

Învățarea senzației de foame nu este înnăscută. Prin urmare, este inițial ca părinții să interpreteze cererile copilului lor, atunci când acesta are nevoi reale de hrănire și nu atunci când are o durere sau are nevoie de un contact relațional. Astfel, ținând cont de faptul că copilul poate se exprima, fără a apela la alimente pentru a satisface nevoile lor sau de a le potoli, mama îi va permite astfel copilului ei să construiască și să recunoască senzația de foame. În al doilea rând, cu referire la consensul grupului său social, copilul va învăța să îi fie foame, concomitent cu întreg grup. Foamea, concept fundamental în construirea identității copilului care se confruntă cu produsele alimentare, nu pare să fi fost dezvoltată în rândul tinerilor cu comportamente alimentare problematice, care confundă senzațiile lor fizice și cele emoționale. Cu alte cuvinte, foamea și sațietatea nu mai reușesc să regleze aporturile necesare unei bune funcționări fiziologice. Într-adevăr, emoțiile experimentate de acești subiecți, fie că e vorba de o  frustrare sau furie, deturnează nevoile fiziologice minime. Pentru a depăși aceste probleme, psihologi și alți dieteticieni sau nutriționiști ajută aceste persoane să reînvețe să-și asculte și să interpreteze senzațiile lor alimentare, astfel încât acestea să adopte un comportament adecvat față de produsele alimentare după cum explică și autorii, Apfeldorfer și Zermati (2009).

Psihologic

Plăcerea alimentară

Potrivit lui Schaal și Soussignan (2008), plăcerea alimentară se traduce prin plăcerea oferită de gustul alimentelor, dar și de socializarea alimentară. Plăcerea alimentară este văzută deci „ca o intensificare a relației unei persoane cu lumea înconjurătoare, cu ceilalți și cu sine însăși” (Poulain, 2004, p.264). Cu siguranță, alimentația ocupă un rol funcțional, iar dimensiunea sa socială și gustativă contribuie la construcția identitară a plăcerii. Această noțiune a plăcerii contribuie la atingerea unui echilibru alimentar, nu în termeni de alimentație sănătoasă sau nesănătoasă, ci printr-o dimensiune „umanistă care nu induce o catalogare a priori a unui aliment ca fiind „rău” în mod intrinsec”(Raven, 2009 p.14).

Această emoție este filtrată indeniabil de o cunoaștere și afirmare de sine, care permite accesul spre ascultarea propriilor senzații și, prin urmare, conduce spre stabilirea unei relații sănătoase cu alimentele. Or, în cazul unor probleme ponderale, anumite tulburări (emotionale, cognitive, comportamentale, etc.) nu permit pacientului să abordeze o relație echilibrată cu alimentele. Autorii, Apfeldorer și Zermati (2009), abordează importanța tratamentului limitării cognitive, care ar permite pacientului să fie în măsură să-și gestioneze propria conduită alimentară problematică.

Restricția cognitivă este definită de două stări distincte care acționează în perioade diferite, reflectând, prin urmare, o stare instabilă conform lui Apfeldorer și Zermati (2001):

1) Prima condiție este numită de autorii săi, „starea de inhibare fără pierderea controlului” și constă în două faze:

  1. Prima așa-numită „voluntară” constă într-un control obsesiv al alimentelor ingerate de către individ, în vederea unui control complet al greutății sale. Acesta nu mai ascultă astfel nevoile sale fiziologice și își fondează gândirea pe teoriile evocate de către profesioniștii din domeniul sănătății, cum ar fi: mănâncă de trei ori pe zi, nu sări peste mese, mănâncă asemeni unui rege dimineața și precum un om sărman, seara ; nu lua pauze prea lungi între mese, etc. Cu alte cuvinte, „individul duce o luptă împotriva poftelor sale și trebuie să se folosească de strategii diferite ale acestora, în scopul de a nu ceda tentațiilor.”
  2. Această primă fază de hiper-control cedează locul unei a doua denumite „faza inconștientă”. În timpul acesteia, Inconștientul, după cum sugerează și numele, dar și emoțiile asociate, ajung în prim-plan. Gestiunea inconștientă prin emoțiile angrenate va determina individul să mănânce mai mult de sațietatea sa. Astfel, acesta își dă voie să mănânce alimente „permise” în anumite cantități pentru a-și eradica poftele pentru alimentele interzise. Această „pseudo-libertate” alocată produselor alimentare așa-numite „autorizate” îl conduce la un supra-consum al acestei categorii, pentru a combate frica de penurie de alimente, frica de foame. Căci trebuie spus că pe seama restricției și frustrării alimentare, subiectul va lăsa garda jos și se va lăsa ghidat de propriile-i compulsii. Acestea vor duce la consumul excesiv de alimente interzise care nu produc alte efecte decât cele de culpabilitate, care vor angrena din nou, alte restricții, mai mult sau mai puțin severe, în funcție de sentimentul de vină resimțit.

2) „Starea de inhibare fără pierderea controlului” alternează în mod variabil cu „starea de dezinhibare sau de pierdere a controlului.” Spre deosebire de prima, aceasta nu e subdivizată în faze și nu constă într-o pierdere a controlului impuse de restricția cognitivă exercitată de individ, ai cărui factori declanșatori pot fi diverși. Într-adevăr, ar putea fi vorba, atât de o expunere la alimente interzise, cât și de : emoții experimentate, oboseală în exces, consum de medicamente, etc. Tipurile acestor pierderi de control variază în funcție de frecvență și intensitate, cauzând, adesea, o tulburare de alimentatie cum ar fi supraalimentarea sau crizele bulimice, sau chiar gustările compulsive. Cu toate că restricția cognitivă poate provoca sau agrava anumite comportamente alimentare disfuncționale, este important să se sublinieze că aceasta nu se regăsește sistematic în cazul problemelor ponderale.

Complexitatea acestui concept rezidă în prezența sa la nivel mental. Experții (psihologi și alte categorii de personal medical) încearcă să ofere un tratament pentru depășirea controlului alimentar de către psihic. În ceea ce privește munca cu pacientul, într-o primă instanță, acestuia i se vor sublinia convingerile sale nefondate cu privire la anumite alimente, însă, de asemenea, i se va reorganiza aportul de hrană. Astfel, individul va permite ascultarea diferitelor semnale ale corpului său, și va recrea o legătură mai potrivită cu alimentele. Aceasta este evocarea tratamentului propus de Apfeldorer și Zermati (2009), care subliniază importanța tratării restricției cognitive, în vederea vindecării pacienților ale căror comportamente alimentare sunt disfuncționale.

Plăcerea de a mânca

Plăcerea oferită de alimentație poate fi definită în funcție de diferite aspecte. Există, în primul rând, plăcerea gustativă care se traduce, după cum evocă Zermati (2011), prin caracteristicile de gust ale unui produs alimentar, și nu prin senzațiile alimentare resimțite. Într-adevăr, un individ poate experimenta o plăcere gustativă vis-à-vis de un produs alimentar fără a simți a priori senzația de foame. Mai mult decât atât, spre deosebire de plăcerea gustativă, plăcerea alimentară este strâns legată de senzația de foame. Astfel, a consuma un aliment, fără a avea nici dorința, nici senzația de foame, nu va determina decât o plăcere mediocră. Cu toate acestea, atunci când apare foamea, bucuria de a lua masa va fi chiar mai intensă. Din același motiv, gurmanzii așteaptă senzația de foame ca să mănânce. Mai mult decât atât, scrie Zermati (2011), această plăcere alimentară se va diminua progresiv până la dispariția sa în cele din urmă, atunci când persoana va simți senzația de sațietate. Prin urmare, stoparea aportului alimentar se va efectua, deci, în momentul „dispariției plăcerii de a mânca.” (Zermati, 2011, p.212). Sațietatea este o combinatie de saț și plăcere. În acest sens, este de reținut că „datorită acesteia, bunele conduite, cele necesare pentru supraviețuire și sănătate, sunt consolidate. „(Zermati, 2011, p.211). Cu alte cuvinte, plăcerea de a simți senzația de foame reglează comportamentele alimentare. Astfel, reies plăcerile mesei, care se referă la alte plăceri decât cele gustative sau de sațietate. Acestea s-ar traduce prin : plăcerea de a fi însoțit de prieteni, membri ai familiei sau alte cunoștințe pe care le apreciem, cadrul și ambianța în care vom lua masa (frumusețea locului, atmosfera liniștită, scaune confortabile, etc), prezentarea felului de mâncare, timpul alocat mesei, etc. Aceste elemente diverse însoțesc consumatorii în experimentarea plăcerii în timpul mesei, făcând distincția dintre poftă și satisfacerea nevoilor fiziologice.

 

Tradus din limba franceză de către Alexandra Opriș, Educator pentru Sănătate.

__

[1] https://doc.rero.ch/record/233211/files/md_bp_p20394_2012.pdf