2017- Fir retrospectiv

Anul 2017 a adus o concentrare a direcțiilor profesionale, oferind mai mult focus și mai multă pregătire în domeniul nutriției și dieteticii. Cu alte cuvinte, trecerea anilor dă valoare muncii, dă sens ariei de pregătire și te îndeamnă permanent la cunoaștere.

Pe scurt, anul 2017 a atins munci din: consultații nutriționale, programe dietetice, suplimentul nutrițional, congrese, conferințe, simpozione, colaborări, articole, stagii pentru studenți.

1. Dintre cele aproximativ 360 de consultații nutriționale, o mare parte au susținut pacienții diagnosticați cu cancer și cu boli neurologice (scleroză multiplă, epilepsie, sindrom depresiv-anxios), patologii care reprezintă arii prioritare din 2011. Alături de întreaga echipă a acestui an am lucrat la protocoale nutriționale complexe, pe durate lungi de timp, trecând prin sentimente greu de pus în câteva rânduri. Identificarea nevoilor nutriționale, identificarea diagnosticului nutrițional și dietetic, planul nutrițional și dietetic, implementarea intervenției nutriționale și dietetice, monitorizarea cu revederile periodice și evaluarea pacientului, etape necesare actului nutrițional-dietetic, fac ca profesia de nutriționist-dietetician să fie una complexă și minuțioasă.

Dieteticianul trenuie să țină cont de cultura, convingerile și atitudinile pacienților în intervențiile lor. Întervenția nutrițional-dietetică constă într-un set de activități și acțiuni menite să schimbe comportamente alimentare, factori de risc, factori de mediu, aspectul fizic sau psihologic, statusul nutrițional etc. (Există diferențe între dieteticieni și alți profesionaliști care susțin servicii de nutriție. Contribuția dieteticienilor poate fi adusă în diferite ramuri, incluzând clinic, Sănătate Publică, indiferent dacă lucrăm cu indivizi, grupuri sau comunități.)

Gândirea critică determină, pe baza unor diagnostice dietetice, fișe dietetice și, bineînțeles, pe baza priorităților și așteptărilor pacientului, construirea unor intervenții precum:

  • fixarea obiectivelor și a priorităților
  • transferul de cunoștințe de la o situație la alta
  • reflectarea și prevenirea acțiunii
  • definirea intervenției dietetice (crearea unor legături interdisciplinare, discutarea și negocierea strategiilor cu pacientul)
  • alegerea din mai multe alternative
  • specificarea timpului și a duratei controlului dietetic
  • înțelegerea principiilor etice și legale

Prin această enumerare, se poate deduce de ce munca unui dietetician nu are un standard, iar construcția unuia devine, în ultimele decenii, un scop înalt pentru cei mai mari specialiști în domeniu.

Cu toate acestea, pentru mine, dietetica rămâne o pasiune și o profesie extrem de frumoasă, pe care doresc să o susțin în dezvoltarea ei mai mult sau mai puțin timidă, în această țară.

2. Programele dietetice și-au continuat activitatea, cu susținere și aprecierea din partea participanților.

3. Suplimentul alimentar Brain Proficiency continuă să susțină munca dvs intelectuală și să fortifice funcțiile cogntive.

4. Conferințe/congrese/simpozione – voi alege să amintesc pe cele care mi-au adus o valoare importantă în formarea mea și pentru experiența mea profesională

Ca participant: Cele mai importante conferințe, în domeniul dieteticii oncologice, sunt cele susținute de dr. Horațiu Albu:

  • Progrese științifice în oncologie | Dr. Horațiu Albu: Imunonutriția – Dieta ketogenică | București | 9 Iunie 2017
  •  CONFERINȚA NAȚIONALĂ A FEDERAȚIEI ASOCIAȚIILOR BOLNAVILOR DE CANCER, Ediția a- IX-a, din Poiana Brașov, vineri, 14.00-16.30 – Nutriția ca element adjuvant important al tratamentului oncologic tumoricid – Dr. Horațiu Albu.

Ca speaker:

  • CONFERINȚA NAȚIONALĂ A FEDERAȚIEI ASOCIAȚIILOR BOLNAVILOR DE CANCER, Ediția a- IX-a, din Poiana Brașov, sâmbătă, 10.30 -11.00 – Meniu de alimentație ketogenică pe perioada dintre curele de tratament tumoricid standard – Anca Ignat
  • Ediția a VII-a a conferinței naționale “Nutriția-Medicina Viitorului” a reușit să contureze o platformă de interacțiune profesională la un nivel foarte înalt. Invitați internaționali, profesori stimați ai țării, distinși medici, biologi, dragi colegi dieteticieni au prezentat frânturi din muncile și credințele lor. În ultima zi a conferinței, pe 24 Noiembrie, am susținut o prezentare despre programul “Bursele speciale Dr.Albu”, program creat in parteneriat cu UMF Cluj-Napoca și cu Centrul de Dietetica, Nutritie Integrativă și Medicina Complementara Dr.Albu, București și adresat masteranzilor de la Nutriție și Calitatea Vieții, UMF Cluj-Napoca.

5. Articole scrise pe prezentul blog, cu o medie de 1 articol/lună.

6. Stagii oferite studenților. Am găzduit pe parcursul a 75 de ore oferite studenților din anul III, de la Facultatea de Nutriție și Dietetică, UMF Cluj-Napoca, cărora le-am prezentat munca pe care o desfășurăm în cadrul Cabinetului de Nutriție și Dietetică Anca Ignat. Unul dintre acești stagiari, a devenit membru al echipei noastre, fiind un dietetician și un coleg extraordinar. Mulțumesc, Bogdan Tarcău.

7. COLABORĂRI PREȚIOASE cu dr. HORAȚIU ALBU: Se-ntâmplă să primești mult de la viață. Acesta este și cazul meu. Mi-a dăruit șansa, ca-ntr-o rânduire potrivită:

  • să aflu cele mai valoroase și structurate noțiuni din domeniul dieteticii și medicinei ortomoleculare în tratamentul cancerului și al altor patologii
  • să particip la conferințe în care am absorbit fiecare informație atent lucrată în comunicatul cu pacienții,
  • să cunosc instrumente dietetice extraordinare și să am acces la ele prin intermediul Magazinului Depozit Bio, din București și a magazinului online: http://www.farmaciaortocoleculara.ro,
  • să devin managerul centrului de Dietetică, Nutriție Integrativă și Medicină Complementară ”Dr.Albu” și să pot fi dietetician în cadrul acesta și pentru pacienții din București, câte 10 zile/lună
  • să construiesc noi vise dietetice alături de un specialist valoros, în cadrul unei platforme dezvoltate la un nivel înalt și foarte bine organizată.

 

 

La finalul acestui an, doresc să mulțumesc membrilor echipei din acest an (Valentina, Alexandra, Andreea, Mircea, Sabina, Bogdan, Maria), colaboratorilor mei (dr. Horațiu Albu, Elena Albu), partenerilor noștri (Demmers Tea House, Luna Solai, A&A Naturomedica, Via Naturalia), pacienților, participanților și clienților noștri, și nu, în ultimul rând, cititorilor acestui blog. Vă sunt recunoscătoare tuturor și doresc ca anul 2018 să fie generos cu noi, în sănătate și multe bucurii.

Dacă doriți să citiți firul retrospectiv pentru anul:

Anca Ignat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *